miercuri, 22 august 2012

Chec cu nucă şi cacao

1 tavă de chec
Timp necesar: 60 min.
Grad de complexitate: redus

Încă nu am postat nicio reţetă de chec pe blog, deşi e unul din dulciurile mele preferate de când eram mică-mică. De altfel, e unul dintre primele dulciuri preparate de mine când aveam vreo 13 anişori; dar nu după reţeta aceasta, ci după reţeta bunicii mele. Urmează şi reţeta de chec a bunicii pe blog, ȋn curând. Am găsit această reţetă pe blogul Iuliei, ȋn timp ce căutam o reţetă de chec cu nucă. Ei bine, vă avertizez că este necesară porţie dublă ca să vă săturaţi. Nu glumesc!  
 g

duminică, 19 august 2012

Cartofi franţuzeşti

6 porţii
Timp necesar: 45 min.
Grad de complexitate: redus

A trecut ceva timp de când am postat ultima reţetă de mâncare, asta deoarece la noi ȋn casă sarcinile sunt ȋmpărţite ȋn felul următor: mama face de mâncare, iar eu fac desertul. Aşa că m-am obişnuit să fac doar deserturi. Situaţia trebuie să se schimbe! Aş dori să capăt mai multă experienţă ȋn ceea ce priveşte gătitul, aşa că voi ȋncerca să fac şi să postez mai multe reţete de mâncare. Şi ȋncep cu ceva rapid şi bun: cartofi franţuzeşti.

Am cautat informaţii referitoare la acest fel de mâncare, dar nu am găsit nimic; nici de unde provine, nici de ce se numesc “franţuzeşti”. Deci dacă ştie cineva ceva referitor la acest subiect, aş fi foarte fericită să stau ȋn bancă şi să ascult cu interes :) Dar să revenim la subiectul zilei ;) După cum am spus, reţeta e simplă: cartofi, ouă, smântână şi brânză. Dar se pot adăuga orice alte ingrediente.
 g

miercuri, 15 august 2012

Brioşe aromate de ciocolată

Îmi face plăcere să cumpăr din când ȋn când câte-o revistă cu reţete şi să o răsfoiesc. Din păcate, de multe ori, o las uitată ȋntr-un colţ de sertar şi o redescopăr după ceva timp. Aşa că de fiecare dată când cumpăr o revistă, ȋmi propun să fac cel puţin o reţetă ȋn zilele următoare. Din această revistă (vă rog să mă scuzaţi, dar nu-mi amintesc numele), mi-a atras atenţia o reţetă de brioşe (după cum e normal, nu? :P). Deşi reţeta e bună, iar brioşele au fost delicioase, am decis să vă prezint cantităţile puţin modificate ȋntrucât parcă au ieşit puţin prea tari. Dacă vi se pare că aluatul nu e destul de moale, adăugaţi mai mult lapte (oricum ȋn reţeta originală era scris 250 ml lapte, iar eu am mai adăugat 100). 
f

sâmbătă, 11 august 2012

Brioşe parfumate de cocos cu zmeură

Am revenit! După o pauză destul de lungă…Am avut parte de un sfărşit de primăvară şi de o vară nebună: examene, stres, emoţii, nopţi nedormite, dar măcar a meritat efortul. Am trecut cu bine de licenţă şi am intrat la master. Totul e bine când se termină cu bine :) De-abia am aşteptat să intru in bucătărie şi chiar dacă am făcut-o până acum, nu am avut deloc timp să fac poze la paşi sau la produsul finit. Dar, cum am mai precizat, am reţete puţin mai vechi, numai bune de postat.

Aş dori să vă prezint azi nişte brioşe foarte parfumate. Iniţial, am vrut să fac brioşe de cocos cu glazură de lămâie (aşa cum am văzut ȋntr-un episod Master Chef USA), dar m-am răzgândit. Reţeta e puţin improvizată şi sper să vă placă la fel cum ne-a plăcut nouă ;)