marți, 28 februarie 2012

Tiramisú

Tiramisú-ul este un desert italieniesc care constă în alternarea unor pişcoturi îmbibate în cafea cu cremă de mascarpone şi cu cacao. DIVIN! Este desertul meu preferat. De ce? Pentru că este foarte fin, nu foarte dulce şi extrem de aromat. Tiramisú se presupune că a fost inspirat dintr-un alt desert italienesc numit Zuppa Inglese. Eu prefer să prepar  tiramisú-ul în casă deoarece cele preparate în restaurant sau cofetărie nu mi se pare că au acelaşi gust. Am dorit să încerc o reţetă tradiţională italinească pentru că deja am încercat alte variante mai mult sau mai puţin tradiţionale, aşa că am dat de acest filmuleţ. Reţeta originală avea cantităţi duble, dar eu mi-am format un obicei din a face tiramisu în tava de chec, aşa că ştiu din experienţă că 200 g pişcoturi şi 250 g mascarpone sunt de ajuns pentru o tavă. Dacă aveţi musafiri sau doriţi să faceţi mai mult, nu ezitaţi să dublaţi cantităţile ;)

Ingrediente
250 g mascarpone
200 g pişcoturi
5 linguri zahăr
3 ouă
300 ml cafea tare (ideal ar fi espresso)
cacao pentru pudrat


Cum procedăm?
Întâi şi întâi preparăm cafeaua pentru că trebuie să fie domoală când scufundăm pişcoturile în ea. Apoi ne ocupăm de cremă: separăm albuşurile de gălbenuşuri şi mixăm gălbenuşurile cu jumătate din cantitatea de zahăr bine de tot, până îşi dublează volumul şi zahărul s-a divolvat (aproximativ 4 minute). După ce am mixat, adăugăm toată cantitatea de mascarpone şi mai mixăm (nu mult!) până se amestecă. 


Trecem la albuşuri: le mixăm şi pe ele până se fac spumă tare, apoi adăugăm zahărul rămas şi mai mixăm vreo 2 minute. Spuma trebuie să fie foarte ţeapănă. În final, adăugăm spuma de albuşuri peste crema de mascarpone şi amestecăm uşor, folosind o spatulă (nu mixam!) de sus în jos, până dispar toate bulele de spumă şi ne rezultă o cremă pufoasă şi destul de solidă. 


O lăsăm la o parte. În ceea ce priveşte asamblarea tiramisú-ului, vă propun 4 variante, voi alegând-o pe cea care vă place:

  1. Punem o bucată de hârtie de copt numai pe fundul tăvii de chec – aşa când răsturnaţi tiramisú-ul, baza tăvii va deveni partea superioară a desertului. Există o singură problemă, crema de pe mergini se va înmuia şi va fi destul de dificil să îl răsturnaţi. Aşa că uite cum fac eu: înainte cu 30 min să îl răstorn, dau forma la congelator. După 30 min o scot, dau cu un cuţit pe margini şi iese fără probleme :)
  2. Tapetăm toată tava de chec cu hârtie de copt. În acest fel puteţi trage doar de hârtie şi tiramisu-ul va ieşi fără nicio problemă. Doar că este mai inestetic deoarece e destul de dificil să trasferăm desertul de pe hârtie pe platou.
  3. Formăm tiramisú-ul într-un bol de yena şi am scăpat de toate problemele :)) Singurul inconvenient este că va trebui să tăiaţi feliuţele în formă.
  4.  Îl asamblaţi pur şi simplu pe o tavă. În acest caz, se poate ca straturile de cremă să se înmoaie şi să se turtească desertul nostru favorit.
Atenţie: dacă folosiţi procedeul 2, 3 sau 4 şi nu intenţionaţi să îl întoarceţi, atunci ultimul strat nu va fi de pişcoturi ca în primul caz (cel prezentat de mine mai jos), ci de cremă.

Buuun. O dată ce am stabilit cum montăm tiramisu-ul, nu ne rămâne decât să trecem la treabă. Eu de fiecare dată folosesc primul procedeu. Mie mi se pare mai simplu şi mai aspectuos :) Punem puţină cremă pe fundul tăvii, înmuiem pişcoturile în cafea (2 secunde sunt suficiente) şi punem un strat peste cremă, apoi iar un strat de cremă, pudrăm cu cacao, un strat de pişcoturi, unul de cremă, iar pudrăm şi terminăm cu un strat de pişcoturi. 


Învelim tava cu o folie transparentă şi dăm la rece pentru minimum 4 ore (de preferat peste noapte). După ce scoatem tava de la rece, o răsturnăm, o pudrăm cu cacao din abundenţă şi savurăm tiramisú-ul cu cea mai mare poftă din lume! Mmmm....delicios!

Îmi pare rău că am scris atât de mult…poate că am dat impresia că e greu de realizat, dar din contră, vă asigur că e foarte uşor. Am vrut doar să va dau toate variantele posibile :)

Gata, nu mai zic nimic, vă las să faceţi tiramisú. Poftă bună! :)




luni, 27 februarie 2012

Pariziene

M-am îndrăgosit de aluatul acesta! E absolut superb, elastic, aerat, pufos, extrem de uşor de lucrat şi taaaare gustos. Se poate face dulce sau sărat, sunt delicioase calde sau reci, ce mai, gustarea perfectă! Dar au un singur defect...se termină atât de repede :( Reţeta o am de pe arta culinară, de la Ellani, pe care o pup şi îi mulţumesc de mii de ori!

Ingrediente
500 g faină
250 ml kefir, lapte bătut, sana (orice iaurt acru)
150 ml ulei
11 g drojdie uscată sau 25 g drojdie proaspătă (eu folosesc
proaspătă)
1 linguriţă sare
1 lingură zahăr (dacă faceţi cu umplutură dulce, mai adăugaţi 2 linguri de zahăr şi mai scădeţi din sare)
1 ou + 1 gălbenuş pentru uns
seminţe de susan, mac etc. (opţional)


Cum procedăm?
Se amestecă kefirul (sau ce folosiţi) cu uleiul şi se încălzesc puţin. În cazul în care folosiţi drojdie praspătă, frecaţi-o într-un pahar cu zahărul şi cu 2 linguri de apă până se dizolvă, dacă folosiţi drojdie uscată, adăugaţi-o împreună cu făina. Peste kefir şi ulei se adaugă sarea, zahărul, oul şi făina amestecată cu drojdia uscată (sau amesecul de apă, drojdie proaspătă şi zahăr) şi frământăm până ne rezultă un aluat nelipicios şi pufos. 


Lăsăm la crescut într-un loc călduţ pentru aproximativ 30 minute. 


Apoi ne apucăm de format parizienele. La acest capitol eu nu stau prea bine, a se vedea pozele :)) Când am făcut pozele le făcusem pentru prima dată şi nu prea ştiam ce şi cum şi au ieşit cam diforme, dar asta nu le-a afectat gustul. Cere practică sau mâini bune :)) Se împarte aluatul în bucăţele egale ; mie mi-au ieşit 7 mai măricele. Se întinde un dreptunghi şi se pune umplutura la mijloc. După cum am spus, puteţi folosi atât umpluturi dulci (finetti, dulceaţă), cât şi sărate (salam, bacon, ceapă, brânză, ce vreţi voi). Eu le-am umplut cu finetti. Apoi tăiem fâşii într-o parte şi rulăm ca în poză. 


Le aşezăm într-o tavă cu hârtie de copt, le ungem cu gălbenuşul de ou, presărăm cu zahăr şi seminţe şi dăm la cuptorul preîncins la 180 până se fac aurii. 


Se savurează cu muuuultă poftă! :) Să ne fie de bine!




duminică, 26 februarie 2012

Spaghetti Chicken Alfredo

Sosul Alfredo are o istorie interesantă. Acesta a fost inventat în anul 1914 de către Alfredo di Lelio, patronul restaurantului Alfredo din Roma. Alfredo este un sos dens, având la bază unt, smântână şi parmezan; o bunătate pentru iubitorii de lactate. De fapt, acest sos alb a devenit celebru când în anul 1927, Mary Pickford şi Douglas Fairbanks, au oprit la restaurantul Alfredo şi au servit paste cu acest sos. Oaspeţilor le-a plăcut atât de mult încât au făcut o fotografie în restaurant şi au dăruit-o patronului. Curând, vorba a început să se răspândească despre minunatul sos alb. Alfredo di Lelio a vândut restaurantul în 1943, dar noul patron a păstrat toate reţetele iniţiale. Deci, dacă vă aflaţi prin Roma şi doriţi o porţie de paste cu sos Alfredo de la “mama lor”, ştiţi unde să căutaţi ;) Eu am ales să prepar sosul Alfredo cu ingredientele tradiţionale: unt, smântână şi brânză. Aici trebuie să subliniez că sosul se prepară normal cu parmezan, dar eu, neavând, am folosit caşcaval simplu. M-am inspirat de pe Teo’s Kitchen.  

Ingrediente
150 g caşcaval (sau 5 linguri parmezan)
200 ml smântână lichidă
75 g unt
200 g piept de pui
2 căţei de usturoi (eu am folosit pastă de usturoi)
400 g spaghetti
sare, piper, paprika, pătrunjel (preferabil proaspăt)


Cum procedăm?
De fapt, e foarte simplu. Întâi şi întâi punem la fiert spaghetele conform instrucţiunilor de pe ambalaj. E de preferat să le lăsaţi întregi pentru a avea nişte spaghetti luuungi, italieneşti ;))


Tăiem puiul în fâşiuţe sau cubuleţe potrivite, îl sărăm, piperăm, paprikăm şi îl prăjim într-o tigaie, fără adaos de grăsime.


În acelaşi timp, ne ocupăm şi de sos: topim untul într-o crăticioară, adăugăm usturoiul pisat şi smântâna lichidă. Când se apropie de punctul de fierbere, adăugăm brânza şi amestecăm până se topeşte. 


În final, ne rezultă un sos alb, dens, deeeeelicios. După ce spaghetele sunt fierte, le punem în farfurie, turnăm sos din abundenţă, punem câteva feliuţe de pui prăjit şi garnisim cu frunze de pătrunjel. Gata! Vă asigur că această reţetă a ajuns în topul preferinţelor mele culinare...sosul delicios şi dens, puiul prăjit şi pastele se completează perfect. Vă invit cu cea mai mare plăcere să luaţi o îmbucătură să vă convingeţi ;) Poftă bună!



vineri, 24 februarie 2012

Waffles – reţeta de bază

Waffles sunt nişte pernuţe pufoase, coapte dintr-un aluat asemănător celui de clătite. Acestea au fost inventate în Belgia, iar astăzi sunt servite în lumea întreagă, cu mici variaţiuni. Se mai găsesc şi sub numele de goffre sau waffe. Dacă doriţi mai multe informaţii în ceea ce priveşte aceste waffles, puteţi accesa Wikipedia. Waffles sunt coapte în aparate speciale, în diferite foarme. Aceste forme se găsesc în hipermarketuri sau le puteţi achiziţiona online. 
Ingrediente
260 g făină
400 ml lapte
120 ml ulei
2-3 linguri zahăr
2 ouă
4 linguriţe praf de copt
¼ linguriţă sare
esenţe, coajă de lămâie etc. (opţional)
puţin ulei pentru uns aparatul de waffles


Cum procedăm?
Pentru a face waffles aveţi nevoie de aparatul special pentru waffles, ori cel cu forme pătrate, ori cel cu formă în formă de floare. Întâi băgăm aparatul în priză pentru a se încinge, apoi începem să pregătim aluatul. Într-un bol mai mărişor, mixăm ouăle aproximativ 3 minute, apoi adăugăm alternativ laptele şi făina amestecată cu praful de copt. 


După ce am incorporat toată făina, adăugăm zahărul, uleiul, sarea şi esenţele. 


Dacă doriţi waffles cu ciocolată, puteţi adăuga 2-3 linguri de cacao. La final, avem un aluat cam ca smântâna lichidă, pe care îl coaceam î forma de waffles unsă tot timpul cu puţin ulei. 


Sunt gata când arată cam aşa : 


În total ies vreo 16 waffles. 

Această reţetă de waffles este una din cele mai bune pe care le-am încercat. Waffles ies pufoase, moi tare şi nu foarte dulci, pe scurt, numai bune de a fi mâncate cu miere, dulceaţă şi cu un pahar cu lapte. Poftă bună! :)




joi, 23 februarie 2012

Sărăţele şi covrigei de casă

Îmi amintesc că mama mea făcea aceste sărăţele încă de când eram mică. Ce mandră am fost eu prima dată când am fost însărcinată să o ajut pe mami la această reţetă. Chiar dacă sunt o grămadă de reţete de sărăţele în lumea întreagă, tot acestea vor fi preferatele mele, căci îmi amintesc de copilărie. Cantităţile în reţeta originală sunt duble, dar noi facem, de obicei, numai jumătate; doar de sărbători sau când ne adunăm mai mulţi facem porţia întreagă.

Ingrediente
500 g făină
200 g unt sau margarină la temperatura camerei
1 lingură untură
½ ceşcuţă de lapte
25 g drojdie proaspătă
1 linguriţă sare
1 linguriţă zahăr
1 ou
sare mare, chimen, susan, mac etc. pentru ornat


Cum procedăm?
Întâi dizolvăm drojdia în laptele călduţ, amestecat cu zahărul. Cernem făina într-un bol şi o amestecăm cu mâinile cu untura şi untul sau margarina, care trebuie neapărat să fie la temperatura camerei. Frămândăm până scăpăm de toate bucăţelele de unt. 


 Adăugăm apoi laptele cu drojdia dizolvata, sarea, gălbenuşul de la ou şi frământăm până ne rezultă un aluat nelipicios şi bun de întins. Apoi întindem aluatul cam de 5 mm. 


Tăiem din aluat covrigei cu forma de cogrigi sau pur şi simplu fâşii de 1 cm lăţime. Aşezăm covrigeii şi sărăţelele într-o tavă netapetată, îi ungem cu albuşul rămas, presărăm sare mare şi ce seminţe vrem noi.  


Apoi băgăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 grade până devin aurii (aproximativ 15-20 minute, depinde de cuptor). Gata!
Trebuie să-i faceţi şi voi ca să vă convingeţi cât sunt de buni şi fragezi aceşti cogrigei. Sper că v-am fost de folos cu această reţetă. Poftă bună! :)




marți, 21 februarie 2012

Cârnăciori în aluat

Acest aperitiv e extrem de simplu de preparat, gustos şi de efect. Noi l-am pregătit pentru masa de Crăciun. Nu am pus cantităţi exacte pentru că fiecare îşi poate pregăti cât are nevoie. Eu, fiind în criză de timp, am folosit aluat Linco cumpărat, dar puteţi folosi şi aluat preparat în casă ;)

Ingrediente
Cârnăciori de bere
Aluat de foietaj
1 ou
Seminţe de susan, mac etc. (opţional)

Cum procedăm?
Se taie foaia de aluat în fâşii de aproximativ 1 cm şi se îmbracă toţi cârnăciorii. Se aşează în tavă, se ung cu ou, se presară seminţe şi se dau la cuptorul încins la 180 grade până când devin aurii. Aşa-i că sunt de efect ? Poftă bună :)


vineri, 17 februarie 2012

Mini pizza super rapidă

Astăzi vă propun o reţetă de mini pizza super extra mega rapidă ;) De ce este rapidă? Pentru că spre deosebire de celelalte aluaturi de pizza, acesta nu trebuie sa dospească. V-am făcut curioşi? Hai să vedem despre ce este vorba. Reţeta o am de pe culiar.ro, de la Afrodite. 

Ingrediente
500 g făină
42 g drojdie proaspătă
1 linguriţă de zahăr
1 linguriţă de sare
5 linguri de ulei de măsline
250 ml lapte sau apă (eu folosesc lapte)


Cum procedăm?
Dacă vă spun cât e de uşor nu o să mă credeţi :)) Dizolvăm drojdia în laptele amestecat cu zahărul, se amestecă cu făina şi uleiul şi se frământă bine de tot până ne rezultă un aluat nelipicios. 


După aceea, pregătim umplutura. Eu am folosit sos de roşii făcut în casă (200 g roşii decojite la conservă date prin blender şi condimentate cu zahăr, sare, oregano şi puţin ulei de măsline), caşcaval ras, salam, bacon şi oregano. 


Se întinde aluatul pe o suprafaţă unsă cu ulei, se unge cu sos de roşii, se pune caşcavalul şi celelalte bunătăţi, se rulează şi se taie feliuţe de 2 cm. 


Se aşează feliile de pizza în tavă cu hârtie de copt, se ung cu lapte, se mai presară puţin caşaval şi oregano şi se dau la cuptorul preîncins la 180 grade. Eu pe unele am pus şi ardei iuţi tăiaţi mărunţi ;) Se lasă la cuptor până se rumenesc pe margini. Au ieşit destul de multicele, dar nu destule cât să facă faţă mulţimii înfometate. Nici nu am apucat să fac bine poze ca deja apăreau mâinile :D Poftă bună vă doresc! :)

P.S.: dacă doriţi şi aveţi timp, puteţi folosi 20 g drojdie proaspătă şi lăsaţi aluatul la dospit pentru 40 minute.