duminică, 29 ianuarie 2012

Supă cremă de mazăre

M-am delectat zilele trecute la un restaurant cu o supă cremă de mazăre delicioasă şi mi-am dorit mult să încerc să o fac şi acasă. Fiindcă nu am avut nicio reţetă, am pornit în căutarea uneia pe internet. Am găsit această reţetă pe Teo’s Kitchen, am adaptat-o puţin şi m-am pus pe treabă numaidecât.

Ingrediente
500 g de mazăre
2 morcovi mici
1 bucăţică de ţelină
1 ceapă mică
2 lg smântână
2 lg ulei de masline
mărar verde (eu am avut doar uscat)
sare şi piper după gust
câteva feliuţe de bacon

Cum procedăm?
  1. Curăţăm legumele şi le spălăm. Ceapa o tocăm mărunt, iar morcovii şi ţelina îi dăm prin răzătoare.
  2. Într-o tigaie, încingem uleiul şi călim legumele.
  3. Între timp, punem mazărea la fiert într-un litru de apă cu puţină sare.
  4. După ce legumele sunt clălite, le adăugăm în apa cu mazăre şi lăsăm să fiarbă până mazărea este fiartă.
  5. Strecurăm legumele şi păstrăm apa în care au fiert.
  6. Pasăm legumele cu un mixer vertical şi adăugăm apa rămasă pentru a subţia pasta, până ajunge la consistenţa dorită. Dacă vreţi ca supa să fie mai groasă, nu folosiţi toată apa. Mie mi-a mai rămas puţină.
  7. Adăugaţi smântâna, mărarul şi condimentaţi după gust.
  8. Prăjiţi baconul într-o tigaie şi adăugaţi-l în supă.

Şi gata! O reţetă simplă şi foarte gustoasă. Poftă bună!


Papanaşi fierţi

Papanaşii fierţi sunt o alternativă mult mai sănătoasă la vestiţii papanaşi prăjiţi. Iar cum eu nu sunt adepta uleiului şi a prăjelilor, îmi plac mult mai mult cei fierţi. Reţeta o am de pe culinar.ro, de la o bucătăreasă numită Arcadia. Reţeta e foarte simplă, iar procedeul în sine nu durează foarte mult, de aceea nu am făcut poze pas cu pas. Hai să vedem cum se fac papanaşii!

Ingrediente
1 kg branză proaspătă de vacă
5 ouă
10 lg griş
1 lg făină
5 lg pesmet alb
5 lg zahăr
vanilie
1/2 linguriţă sare
* eu câteodată pun şi coajă de lămâie

Cum procedăm?
  1. Punem 3 litri de apă la fiert cu sarea;
  2. Amestecăm brânza cu ouăle, iar apoi adăugăm grişul, făina şi vanilia;
  3. Formăm biluţe din pastă. Dacă aveţi cleşte pentru îngheţată e perfect, dacă nu, faceţi ca mine : înmuiaţi o lingură în apa fierbinte şi formaţi apoi cu lingura bulgăraşii pe care îi puneţi în apa care fierbe;
  4. Lăsaţi papanaşii să fiarbă până ies la suprafaţă. Când ies, sunt gata;
  5. Pecuiţi-i din apă şi lăsaţi-i să se scurgă;
  6. Amestecaţi pesmetul şi zahărul într-o farfurie şi tăvăliţi papanaşii scurşi prin amestec;
  7. Se servesc calzi, cu smântână şi dulceaţă din belşug (eu am folosit de afine).

Observaţie
Reţeta nu trebuie respectată 100%. Dacă vi se pare că pasta e prea moale, puteţi adăuga făină până ajunge la consistenţa dorită.

Data viitoare voi încerca şi papanaşii prăjiţi. Sper că v-am facut pofta! Să va fie de bine! :)

Mere caramelizate

Imi face deosebita placere sa postez prima mea reteta! Si cum mi-am dorit sa fie ceva foarte gustos si aromat, va prezint cu mare drag merele caramelizate! Am observat inca din America acest desert, sub diferite forme si decorat cu de toate si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa le fac eu acasa. Desi as fi putut foarte bine sa fac un sirop caramel de casa, am vrut ca prima reteta de mere caramelizate sa fie dupa o reteta americana. Nici nu se putea mai simplu!

Ingrediente
100 g caramele
3 mere
3 linguri de lapte

 

Cum procedam?

 Intai punem la foc, intr-o craticioara de sacrificiu, caramelele si laptele. Amestecam continuu pana obtinem o crema omogena, fara urme de caramele.


Aranjam masa de lucru si incepem sa invelim merele in caramel. Atentie: caramelul se intareste foarte repede. Ca sa ii mentinem consistenta dorita, avem doua variante: ori il punem pe foc cand devinde foarte gros, ori mai punem niste lapte si amestecam. Daca puneti lapte, caramelul se va dilua putin si va fi mai lichid. Eu am folosit la primul mar caramelul conform retetei, apoi la celelalte l-am diluat.


Dupa ce am invelit frumusel marul in caramel, il tavalim repede in orice toping doriti, in cazul meu, niste cereale cu ciocolata. Desigur, puteti lasa merele si asa golase. Oricum vor fi la fel de gustoase.




Si gata! Avem merele caramelizate si invelite. Mai departe puteti sa le decorati cu putina ciocolata topita. Va asigur ca vor fi un deliciu! Va doresc spor la mere caramelizate si pofta buna :)

P.S.: Daca s-a intarit restul de caramel in craticioara si nu stiti cum sa-l indepartati, puneti craticioara la foc cu putina apa. Apa fierbinte va topi caramelul si va va fi mult mult usor sa curatati.